5 sfaturi de la barista Starbucks pentru vegani

Bauturi de toamna_Starbucks
Oct 31
2019

Se apropie Ziua Internațională a Veganilor, iar atenția acordată sustenabilității îndeamnă tot mai mulți oameni să caute modalități de a-și menține obiceiurile sănătoase. Starbucks oferă o varietate de băuturi pe bază de lapte vegetal, precum laptele de soia, laptele de migdale și cel de nucă de cocos, care ușurează integrarea opțiunilor de băuturi hrănitoare și vegane în rutina zilnică. Barista Starbucks ne împărtășesc cele mai bune sfaturi pentru a rămâne energizați și hidratați pe parcursul zilelor de toamnă.

Pumpkin Spice Latte acum și în varianta vegană
De când a debutat pentru prima dată în 2003, PSL a stabilit data neoficială de lansare a toamnei. Însă anul acesta vine în trei forme – fierbinte, rece și vegan. „Nu cunosc nicio persoană care nu iubește gustul Pumpkin Spice Latte. Așadar, atunci când a fost lansată opțiunea vegană, am fost extrem de încantată, deoarece, ca vegan, vreau să mă bucur de aroma familiară și cremoasă de Pumpkin Spice, care ne face să ne dorim să fie toamnă tot anul”, spune Maria.

Cereți alternative pentru produsele lactate
Laptele de migdale, împreună cu laptele de soia și cu cel de nucă de cocos, sunt cerute din ce în ce mai des de către clienții Starbucks, inclusiv în băuturile calde sau cele cu gheață, dar și în variantele de Frappuccino®. Starbucks a introdus prima alternativă de lapte vegetal în 2004, odată cu lansarea laptelui de soia, urmată de lansarea laptelui de cocos în februarie 2015. „Întrebarea adresată clienților noștri – doriți lapte obișnuit sau alternativa vegană? – are adesea răspunsul – alternativa. Și variantele noastre pentru lapte sunt atât de delicioase, încât nu este de mirare. Băutura mea preferată este Flat White cu lapte de soia. Fluiditatea și gustul dulce al laptelui de soia contrabalansează perfect aroma celor două shoturi de espresso”, declară Andreea.

Personalizează-ți băutura preferată
Nu sunteți restricționat de băuturile din meniul Starbucks. Puteți crea o băutură vegană personalizată folosind oricare dintre ingredientele ce nu conțin lactate. „Când întâlnesc un client nehotărât care dorește ceva energizant, dar în același timp gustos și vegan, și ar vrea să schimbe clasicul Americano sau espresso pe care îl bea în mod obișnuit, devin creativ și pregătesc una dintre băuturile din meniul nostru, cu o surpriză – mai multă cacao sau vanilie, mai puțin caramel, aleg un lapte vegetal care să completeze aromele și prepar astfel, pe loc, o băutură personalizată”, spune Alexandru.

Fără cafea? Alege ceaiul
Nu sunteți fanul cafelei? Starbucks are, de asemenea, un meniu de ceai pe care îl puteți personaliza cu siropuri, condimente sau chiar lapte vegetal. În meniu se află și ciocolata caldă care poate fi servită cu lapte fierbinte vegetal. „Băutura mea vegană preferată Starbucks în această toamnă este Vegan Chai Tea Latte. Îmi place să amestec gustul picant cu consistența catifelată și bogată a laptelui de migdale”, menționează Adina.

Rămâi mereu hidratat
Nu uitați să rămâneți hidratați pe parcursul zilei. O modalitate ușoară de a face acest lucru este să păstrați termosul preferat de cafea sau ceai în apropiere, astfel încât va deveni prioritar să îl reumpleți regulat. „Starbucks are câteva produse frumos realizate, inclusiv căni, termosuri și multe altele, perfecte pentru a te menține hidratat pe parcursul întregii zile. Eu personal am un tumbler roșu primit de Crăciun, de la cel mai bun prieten al meu și de 2 ani este încă în topul preferințelor mele. Îl folosesc pentru a savura în orice moment băutura preferată, indiferent unde mă aflu. Nu mai vorbim de faptul că veți primi 1 leu la orice băutură Starbucks dacă aduceți cana sau tumblerul în cafenea”, spune Alexandra.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *