ANSWEAR.ro îți aduce cele mai tari tendințe pentru toamna anului 2019

rebelcalling
Aug 28
2019

Întrucât a venit timpul să-ți pregătești garderoba pentru noul sezon, ANSWEAR.ro îți aduce cele mai tari tendințe pentru toamna anului 2019. Dintr-o multitudine de stiluri, imprimeuri și culori, sigur îți vei găsi ceva pe placul tău din cele recomandate de specialiștii de la ANSWEAR.ro.

Dacă în ultima vreme a fost dificil să vorbim despre o tendință dominantă, pe care o urmează toată lumea, putem spune că în toamna anului 2019 direcția este aceeași. Ne concentrăm pe diversitate, iar alegerea ținutei potrivite va depinde numai de gusturile personale și de ceea ce considerăm că ni se potrivește.

Tendințele din sezoanele trecute sunt amestecate cu produse și accesorii vestimentare noi, la fel cum moda anilor ‘90 se combină armonios cu articole moderne și actuale și tot așa. Deci, la ce merită să fii atentă toamna aceasta? Animal printul, volanele, mânecile bufante și carourile sunt câteva dintre elementele hot ale noului sezon.

Animal Print
Pe genți, paltoane, încălțăminte, rochii și fuste apar pete de leopard și dungi de tigru. Le purtăm atât în ​​versiunea total look, cât și ca elemente individuale care se armonizează bine cu negru și bej. O condiție necesară – fără exagerare, ține cont de stilul minimalist atunci când vine vorba de animal print.

Volane
Să fie romantism! Croielile vaporoase vă vor aminti de zilele călduroase și vor fi, de asemenea, un finisaj elegant pentru rochii și bluze. În această toamnă se poartă volănașele în versiuni cât mai diferite: pe umeri, fuste, sau coboară asimetric de-a lungul întregii rochii. Ai de unde alege!

Zoom pe umăr
Toamna și iarna, umerii merită să fie evidențiați. Acest lucru se poate face în mai multe moduri: paltoanele și jachetele cu perne unghiulare vor crea un aspect de power-girl într-un stil minimalist, dar convingător. O altă opțiune sunt epoleții din anii ‘80 și mânecile bufante, perfecte pentru rochiile mini de seară și bluzele plic.

Carouri
Dacă vorbim despre cele mai tari modele ale sezonului, nu putem omite carourile. Este adevărat că acest imprimeu revine în fiecare toamnă, dar anul acesta parcă există o și mai mare varietate de forme. Carourile apar literalmente pe toate articolele: fuste, pulovere, bluze, rochii, paltoane sau costume pentru femei. Plusul acestui model? Este elegant și neutru, deci este minunat pentru fiecare zi de muncă.

A doua piele
În acest sezon veți avea nevoie de încă un strat de piele – hainele din piele nu mai sunt asociate kitsch-ului, au revenit în tendințe după o pauză de câteva sezoane. Puteți combina cu ușurință pantalonii de piele cu un pulover supradimensionat și cizme de motociclist. Fusta din piele va fi perfectă cu o cămașă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *