„Cum ne menținem în formă pe toată perioada sezonului rece?” by Pescariu Sports & SPA

Pescariu
Noi 19
2013

Iată una dintre întrebările cele mai frecvente la care mulți dintre noi caută răspunsuri odată cu venirea toamnei și scăderea temperaturilor. Echipa WIDE a avut deosebita plăcere de a lua parte joi, 14 noiembrie, la un eveniment dedicat presei și bloggerilor organizat de Pescariu Sports & SPA, eveniment în cadrul căruia am discutat despre antrenamentele fizice, îngrijirea pielii și, nu în ultimul rând, alimentația corecte pe timp de iarnă.

Pescariu Sports & SPA este locul în care îți poți petrece o zi întreagă relaxându-te (masaj, SPA) și/sau făcând sport iar de acest lucru ne-am convins încă de la început deoarece ni s-a oferit un tur al clubului. Tenis, înot, aerobic, cycling, fitness, squash, fotbal sau kinesis – indiferent de sportul pe care ne dorim să-l practicăm, Pescariu Sports & SPA ne oferă servicii și facilități de primă clasă. Totodată, aici putem beneficia și de cele mai noi tehnologii de întreținere și remodelare corporală la salonul de beauty & medical „My Center”.

Revenind, însă, la subiectul principal al articolului de astăzi, vreau să vă povestesc unele lucruri pe care le-am aflat după ce ne-am întors în Lounge Bar-ul Pescariu Sports & SPA. E adevărat că în perioada sezonului rece devenim (mai) sedentari, nu mai avem oportunitatea de a face sport în aer liber, temperaturile scăzute ne usucă pielea iar alimentația mai săracă în fructe și legume ne reduce nivelul de energie. Ei bine, ce ne rămâne de făcut?

Haideți să începem cu sportul! În timpul lunilor mai friguroase, antrenamentul fizic se mută în interior. În acest sens, pentru a evita monotonia, sfatul instructorilor Pescariu Sports & SPA este să alternați orele de aerobic și fitness cu cele de înot și să includeți în programul zilnic de exerciții și 30 – 40 de minute de relaxare în SPA.

Dincolo de tonifierea musculaturii și arderea grăsimilor, orele de aerobic indiferent că au la bază mișcări de dans, de autoapărare, că sunt mai ușoare sau mai complexe, îți dau energie și o stare de spirit mai bună. Totodată contribuie la îmbunătățirea sănătății sistemului pulmonar și cardiovascular, motiv pentru care sunt recomandate în perioada sezonului rece. Cele 5 clase de aerobic recomandate de către instructorii Pescariu Sports & SPA mai ales în perioada sezonului rece sunt Zumba, Body ART, Cycling, Metabolic Bust și Steel.

Zumba înseamnă dans, muzică, sport și energie. O ședință durează aproximativ o oră și cuprinde exerciții care acționează la nivelul tuturor mușchilor, îmbunătățesc activitatea inimii și au totodată, efecte pozitive și la nivelul psihicului. Într-o clasă tipică de Zumba, se ard între 500 și 1000 de calorii pe ritmuri antrenante de muzică latino-americană. Zumba nu ne ajută doar să ne menținem în formă, ci mai ales ne oferă o stare de bine.

Body Art: Exercițiile Body Art se bazează pe principiul yin-yang și au ca scop crearea unei legături între fizic și mental. Prin combinarea unor mișcări fluide, inspirate din Yoga, Pilates, dans și Tai Chi, se eliberează stresul, se îmbunătățeste sistemul respirator, flexibilitatea articulatiilor, echilibrul și forța. În perioada rece, Body Art este recomandat pentru efectele sale benefice asupra întregului corp și pentru starea de relaxare și de liniște pe care o induce.

Cycling: Pentru persoanele care își doresc un antrenament intensiv, solicitant, dar care nu au foarte mult timp la dispoziție, cycling-ul este varianta de compromis cea mai potrivită. Întregul organism este mobilizat, iar benefiiciile se observă după primele antrenamente. Crește rezistența la efort, mușchii sunt tonifiați și toxinele eliminate. În plus, antrenamentul pe bicicletă este recomandat în sezonul rece tocmai pentru faptul că acesta ne ajută să eliminăm mai multe grăsimi și să ne întărim imunitatea, în general slăbita în perioada de iarnă.

Metabolic Bust: Antrenamentul metabolic are la bază o strategie de exerciții intense, cu pauze scurte, care duc la accelerarea metabolismului. Acest tip de antrenament maximizează capacitatea corpului de a se transforma și au efect imediat asupra țesuturilor musculare și adipoase, cât și a condiției fizice în general. Mișcările sunt solicitante și necesită multă energie, însă dau rezultate într-un timp foarte scurt.

Steel: Antrenamentul Steel este intens, eficient și deloc plictisitor. Printre beneficiile sale se numără: tonifierea musculară, accelerarea metabolismului, reducerea stresului, îmbunătățirea sistemului cardio-pulmonar și a rezistenței, dar și efecte pozitive la nivelul psihicului, fiind astfel un antrenament complet. La Pescariu Sports&SPA, acest tip de antrenament este susținut de către Fernando Gorini din Argentina, unul dintre creatorii programelor Steel.

Pentru a evita durerile musculare, după fiecare antrenament este indicată o vizită de cel puțin 30 de minute la SPA. Aici vă recomandăm, în special pentru sezonul rece, să alternați sauna uscată sau umedă cu frigidarium. Prin efectul apei reci sau a fulgilor de gheața, acesta din urmă contribuie la inchiderea porilor și la normalizarea temperaturii corpului, fortificând sistemul imunitar al organismului. Pentru cei care au mai mult timp la dispozitie și doresc o relaxare mai profundă și un răsfăț total al simțurilor, vă mai punem la dispoziție jacuzzi, un circuit Kneipp, un duș emoțional și o zonă de relaxare cu paturi încălzite.

Hidratarea pielii, secretul pentru a depăși mai ușor perioada iernii
La capitolul relaxare, membrii clubului Pescariu Sports & SPA, dar și persoanele care își doresc exclusiv serviciul de SPA, pot opta pentru masaje relaxante cu uleiuri esențiale sau pentru tratamente faciale, corporale și împachetari cu produse profesionale Yon-Ka. Pentru o hidratare intensă în perioada lunilor de iarnă, Yon-Ka vine cu două propuneri, care induc o stare perfectă de armonie și redau echilibrul organismului.

1. Hydra No1
Potrivită pentru pielea deshidratată, uscată sau sensibilă, crema Hydra No1 oferă până la 144% mai multă hidratare. Efectele sale benefice se datorează unui complex de ingrediente naturale, anti-îmbătrânire, reparatoare, bogate în uleiuri necesare tenului, care protejează pielea și îi permit să-și recapete aspectul sănătos, luminos și catifelat.

2. Tratament Hydralessence
Acest tratament durează aproximativ 60 de minute și este recomandat persoanelor cu tenul uscat sau deshidratat. În urma acestui program, pielea este reparată, își recapătă frumusețea și aspectul natural, datorită măștilor hidratante, a vaporilor de uleiuri esențiale, exfolierii și masajului relaxant.

Alimentația corectă
Pentru a întregi conceptul de wellness pe care se bazează întreaga noastră filozofie, Pescariu Sports & SPA oferă în Lounge Bar-ul clubului o serie întreagă de rețete proaspete și sănătoase, bazate pe produse naturale. În perioada sezonului rece, vă puteți energiza și rehidrata după o sesiune de workout eficient cu o limonadă preparată cu mentă proaspată, un fresh de portocale sau un cocktail vitaminizant de mere cu morcovi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *