De 135 de ani toate drumurile duc la Caru’ cu bere

fotografii_vechi
Oct 16
2014

Acum 135 de ani, în anul 1879, pe Calea Victoriei nr. 2, la intersecţia cu strada Franceză, peste drum de Piaţa Constantin-Vodă exista Berăria „La Caru’ cu Bere”, înfiinţată de ardeleanul Ion Căbășanu (1846-1934 – voluntar în armata română – 1877), unde erau angajaţi doi nepoţi ai acestuia, Ion Mircea (1860-1998) şi Gheorghe Mircea (1865-1943), toţi trei veniţi în Bucureşti din comuna transilvăneană Cața (zona Rupea-Sighișoara), care aparţinea pe atunci Imperiului Austro-Ungar. După 20 de ani, în 1899 Nicolae şi Victor Mircea, fraţii lui Ion Mircea, invitau cunoscătorii prin Avis-ul din ziarul Adevărul în hala nou construită din Str. Stavropoleos, nr. 5, la o bere specială ce rivaliza cu cea mai bună bere din Munchen. Astfel a început povestea Caru’ cu bere, unde forfota, voia bună şi bucatele delicioase domnesc de mai bine de un secol, păstrând astfel spiritul nemuritor al Bucureştiului de altădată printr-un business de succes care şi-a crescut cifra de afaceri anual cu 10-15% sub managementul operaţional al grupului City Grill.

Caru' cu bere

Cât timp a durat procesul de retrocedare, Caru’ cu bere a fost un fel de mausoleu în care intrai, te închinai, te uitai şi ieşeai bombănind: frumoasă arhitectura, dar ca servicii, nu recomandăm. În primăvara lui 2006 a început renovarea şi până în toamnă restaurantul a fost repus în circuit. Reţeta de succes care a (re)umplut mesele a fost asocierea cu o echipă tânără – Dragoş Petrescu de la City Grill care a investit în restaurarea interiorului peste 1 milion de euro.

Caru' cu bere

„De 8 ani am reînviat spiritul Caru’ cu Bere, în prezent fiind considerat una dintre cele mai importante atracţii ale Centrului Vechi şi destinaţia principală pe care bucureştenii o aleg atunci când îşi invită prietenii din străinătate la masă, după cum reiese din ultimul studiu realizat de noi. La Caru’ cu Bere vine tot românul, măcar o dată: vârstnici – nostalgici ai vremurilor de studenţie, familii, pensionari pentru ofertele dedicate lor, studenţii în pauza dintre cursuri, şcolari care vin să asculte povestea Carului, tineri care înainte să meargă în club servesc masa. Aproximativ 40% din clienţii Carului sunt străini, veniţi organizat prin agenţiile de turism, dar şi individual. Reţeta noastră este simplă: am înţeles că oamenii vor mâncare autohtonă bună şi deosebită, la preţuri decente, toate acestea într-o atmosferă veselă şi destinsă, asociată cu un program artistic specific românesc. La o notă de plată medie de 35 euro putem spune că este destul de accesibilă o masă la noi.”, explică Dragoş Petrescu, CEO-ul Grup City Grill.

Caru' cu bere

Caru’ cu Bere îşi aşteaptă luna aceasta oaspeţii cu numeroase surprize şi cel mai apreciat preparat gustat de fiecare muşteriu: renumitul ciolan românesc de porc împreună cu varză călită, mămăliguţă, hrean şi ardei iute, alături de o bere făcută după o reţetă unică, originală din 1879.

Locul care păstrează nemuritor spiritul Bucureştiului de altădată: Caru’ cu Bere

Caru' cu bere

Conform documentelor din epocă, berăria – în clădirea care o găzduieşte astăzi – a fost inaugurată după lucrări care au durat 15 luni. Fondatorul localului a fost ardeleanul Nicolae Mircea, împreună cu fraţii săi, Victor şi Ignat, originari din Ardeal, din zona Sighişoara – Braşov. Restaurantul a funcţionat până în ‘49 sub administraţia familiei, după acest an fiind rechiziţionat ca şi cum ar fi fost obiect de război şi administrat de o altă societate comercială. Din 1990 s-au început demersurile pentru recuperarea proprietăţii, urmând ca aceasta să fie retrocedată către Niculae Mircea, strănepotul fondatorului, ca urmare a deciziei instanţelor de judecată.

Caru' cu bere

Construcţia actualei berării a fost realizată după proiectul arhitectului de origine poloneză Zigfrid Kofczinsky, care a participat la edificarea mai multor obiective arhitecturale importante din România, inclusiv castelul Peleş. Interiorul, ce a fost completat în anii ‘24 – ‘28 cu partea din faţă, poartă amprenta stilului neogotic de la elementele decorative, lambriuri, vitralii, picturi murale, candelabre până la elementele de feronerie.

Caru' cu bere

Crama a fost deschisă în anul 1930 ca salon de vânătoare şi, respectiv, cramă de vinuri. Aici se bea pe vremuri vinul la carafă, vestita baterie de vin. Spaţiul este acum un adevărat muzeu ce găzduieşte halbe de bere din perioade diferite de timp.

Caru' cu bere

Suprafaţa utilă a restaurantului este de 1.600 de metri pătraţi, iar la cele două etaje sunt locuinţe cu şapte camere până în 50 de metri pătraţi. Caru’ cu bere a fost dotat încă de la început cu instalaţie de climatizare şi de apă, având şi puț propriu, iar un lift exterior de marfă este folosit pentru aprovizionare.

Anul acesta au fost demarate lucrările de refacere a frumoasei faţade, dar şi a interioarelor de la nivelurile superioare. Lucrările sunt ample şi vor dura până la finele anului 2015.

Caru' cu bere

Printre muşterii cu renume care au mâncat la Car se numără George Coşbuc, Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale şi Goga, dar şi personalităţi internaţionale, precum Kirk Douglas, Jean-Paul Belmondo, Edward Kennedy, membrii trupei Rolling Stones, Demi Moore, Jon Voight, Danny Trejo, Prinţul Moştenitor al Japoniei – Naruhito.

Caru' cu bere

Din grupul City Grill fac parte restaurantele Trattoria Buongiorno, City Grill, City Cafe, Hanu’ Berarilor şi Caru’ cu Bere, toate în Bucureşti. Mai multe informaţii pe www.carucubere.ro

Puteti regăsi mai jos scrisoarea oficială din partea strănepotului fondatorului Carului, Niculae MIRCEA.

Caru' cu bere

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *