Designer-ul Florin Dobre cucereşte micul Paris

panta-rhei-florin-dobre-124
Mar 01
2013

Copilul teribil al modei românești demonstrează încă o dată că excentricitatea nu se traduce întotdeauna prin lipsa bunului gust și că dorința de a sparge tiparele te poate aduce pe culmi înalte.

Designerul FlorinDobre și-a prezentat aseară, în premieră în România, colecția Toamnă/Iarnă 2013 – „Panta Rhei” – la Atelierul de Producție din București după ce, în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, aceeași colecție s-a bucurat de critici extrem de favorabile din partea jurnaliștilor francezi. „Panta Rhei” (din greaca veche: „Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”) a fost pentru prima dată dezvăluită publicului pe 18 ianuarie în cadrul Săptămânii Modei de la Paris iar publicații de top precum „Le Monde” și ”Le Figaro” îi acordau la acea vreme spații ample în paginile lor.

Colecția prin care nonconformistul designer român a încercat să surprindă transformarea și involuția societății bazate pe degradarea umană ce survine, paradoxal, pe fondul dezvoltării acesteia, a strâns aseară un public mult mai vast decât s-ar fi așteptat organizatorii iar designerul a fost întâmpinat în ropote de aplauze la finalul prezentării. Multi dintre cei prezenți aseară la eveniment, printre care s-au numărat și câțiva jurnaliști veniți special din Franța și SUA, au abordat un stil vestimentar extrem de neconvențional. Pentru mai bine de o oră ținutele lor dar și ale modelelor de pe podium ne-au purtat cu gândul departe, pe străzile londoneze sau în cafenelele chic pariziene.

Chiar în primele rânduri l-am putut zări și pe Ion Bîrlădeanu, cunoscutul artist specializat în colaje pop art din ziare, reviste comuniste și nu numai, un personaj extrem de mioritic într-o mare de spectatori cosmopoliți.

Petrecerea de după prezentarea de modă a avut loc în clubul Loft iar cei prezenți acolo nu au avut decât cuvinte de laudă la adresa tânărului designer și a colecției sale. Așteptăm cu mare interes să vedem ce ne va pregăti Florin Dobre pentru sezonul Primăvară/Vară 2014. Deocamdată e top secret.

[Gallery not found]