Huawei a depășit pragul de două milioane de smartwatch-uri WATCH GT vândute la nivel global

HUAWEI WATCH GT-group image
Iun 24
2019

Huawei Consumer Business Group anunță că a depășit pragul de două milioane de smartwatch-uri HUAWEI WATCH GT vândute la nivel global, de la lansarea dispozitivului în octombrie anul trecut, devenind astfel cel mai popular smartwatch Huawei.

Potrivit raportului întocmit de compania de analiză și cercetare International Data Corporation (IDC) privind vânzările la nivel mondial în primul trimestru al anului pe piața gadgeturilor wearable, Huawei a înregistrat o creștere anuală de 282,2%, față de același trimestru al anului trecut. Cu peste cinci milioane de dispozitive wearable livrate în primele trei luni ale anului, Huawei deține poziția a treia în topul producătorilor la nivel global, pe acest segment de piață.

Încă din momentul lansării, HUAWEI WATCH GT s-a bucurat de aprecierea mass-media și a consumatorilor, fiindu-i oferite mai multe distincții pentru numeroasele caracteristici tehnologice remarcabile, precum durata de viață a bateriei. Studiile au confirmat că o baterie care se descarcă repede îi nemulțumește pe consumatori, Huawei venind în întâmpinarea lor cu WATCH GT. Dispozitivul este alimentat de sistemul Lite OS dezvoltat de Huawei și beneficiază de o arhitectură dual-chipset, care asigură o durată de viață a bateriei mult extinsă. Utilizatorii se pot aștepta acum – în condiții normale de utilizare, cu funcțiile de monitorizare a activităților fizice, a somnului și a ritmului cardiac activate, precum și primirea de notificări – ca bateria WATCH GT să reziste timp de două săptămâni până să necesite încărcare. De altfel, un studiu efectuat la începutul acestui an arată că 81% dintre consumatori cumpără WATCH GT datorită duratei de viață a bateriei.

Alte inovații tehnologice de care se pot bucura utilizatorii de WATCH GT:
– Tehnologia Huawei Truseen 3.0 poate monitoriza ritmul cardiac pentru o zi întreagă (24 de ore) în timp real, oferind feedback detaliat privind sănătatea. Această tehnologie a fost nominalizată pentru premiul MWC 2019 Best Wearable Mobile Technology Award
– Huawei Trusleep 2.0 ajută utilizatorii să identifice șase probleme legate de somn și le oferă sfaturi personalizate pentru creșterea calității acestuia
– Peste zece funcții de monitorizare a diferitelor sporturi, care ajută consumatorii să urmărească și să respecte regimurile și programele de exerciții.

În primăvara acestui an, Huawei a lansat două ediții noi: Active Edition cu diametru de 46 mm și Elegant Edition de 42 mm, oferind consumatorilor posibilitatea de a alege dintr-o gamă mai variată de modele.

Pe baza performanțelor impresionante din primul trimestru, inclusiv a vânzărilor consistente de pe principalele platforme de comerț din China, Huawei rămâne încrezător că își va continua creșterea pe piața dispozitivelor wearable, grație HUAWEI WATCH GT.

Mizând pe un angajament profund față de cercetare și dezvoltare – datele Uniunii Europene privind investițiile în cercetare și dezvoltare industrială din 2018 plasează Huawei pe locul cinci pe lista investitorilor, fiind singura companie cu sediul în China în top 10– și o credință fermă că implementarea tehnologiilor inovatoare poate răspunde provocărilor cu care se confruntă consumatorii, Huawei își propune să ofere utilizatorilor produse care să se bucure de și mai multă popularitate în întreaga lume.

Despre Huawei Consumer Business Group
Huawei Consumer BG, lider global în tehnologie și inovație și al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, oferă o gamă largă de produse, de la smartphone-uri, PC-uri, tablete, gadgeturi portabile, produse de rețelistică și dispozitive destinate întregii familii, până la servicii de stocare tip cloud. Huawei Consumer BG se dedică în totalitate livrării către consumatori a celor mai avansate tehnologii.

La Huawei, inovația se concentrează în jurul nevoilor clienților. Având 180.000 de angajați și gestionând operațiuni în peste 170 de țări, compania globală investește constant în cercetare și dezvoltare, concentrându-se pe inovațiile care fac viitorul tehnologiei accesibil pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm vizitați: https://consumer.huawei.com/ro/

Pentru a fi la curent cu activitatea Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:
Facebook: ​facebook.com/HuaweimobileRO
Instagram:​instagram.com/huaweimobileRO
YouTube: ​youtube.com/c/HuaweiMobileRO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *