„I Can Boogie” Capitolul 1: Show-ul / Toamnă-Iarnă 18

Reserved_i_can_boogie
Sep 04
2018

Actrița poloneză Joanna Kulig și una dintre cele mai cunoscute influențatoare de origine franceză, Jeanne Damas, împreună pe scenă? Imposibil? Așteaptă și vei vedea. Această combinație interesantă este prezentată tuturor iubitorilor de modă și de film în noua campanie Toamnă-Iarnă Reserved numită „I Can Boogie”.

Joanna Kulig a cucerit spectatorii la nivel mondial, cu performanța sa remarcabilă în „Războiul Rece” regizat de Paweł Pawlikowski. Jeanne Damas este un etalon în modă nu numai în Franța, ci în toată Europa. Amândouă sunt extrem de ambițioase, motivate, cu un mare simț al umorului – știu cum să se distreze și arată acest lucru din plin în cea mai recentă campanie Reserved – „I Can Boogie”.

Născută și crescută în sudul Poloniei, Joanna Kulig a avut o carieră de succes în Polonia timp de ani de zile, jucând în filme, seriale TV și interpretând spectacole de teatru. Este o cântăreață excelentă și este preferata publicului. Rolul principal în „Războiul Rece”, pentru care a primit numeroase recenzii pozitive de la critici la Festivalul de Film de la Cannes, marchează începutul unui moment foarte special în viața ei. Se spune că au fost desemnați doi câștigători: Paweł Pawlikowski, premiat cu Palme d’Or pentru cel mai bun regizor și Joanna Kulig, lăudată de către Juliette Binoche pentru talent și interpretare emoționantă.

Jeanne Damas ar trebui să apară în mod automat în topul rezultatelor de căutare pentru „French IT-girl”. Contul ei de Instagram va atinge în curând un milion de urmăritori, iar pasionatele de modă vorbesc cu entuziasm despre aspectul și stilul ei. Cheia popularității sale constă din modul natural în care ea definește conceptul de stil francez și încurajează fetele din întreaga lume să își creeze o imagine autentică: „În Paris, nu se pune accentul pe tendințe, ci pe simplitate și pe stilul clasic atemporal”.

Aerul retro revine în noua campanie Reserved „I Can Boogie” și este exact acea dispoziție care inspiră actrițele principale: Joanna Kulig și Jeanne Damas. Ambele simbolizează eleganța și senzualitatea atemporală ce aduc aminte de vedetele de la Hollywood din anii 1960 sau 1970, dar cu un mic artificiu. Ele reflectă și temperamentul feminin al acelor vremuri. Nu se sfiesc să flirteze sau să seducă. Ele emană încredere în sine și își doresc să se distreze.

„Expresia” “Yes Sir, I can Boogie”, capătă un nou sens în campania noastră. Vrem să încurajăm toate femeile să îmbrățișeze arta flirtului și a seducției clasice, precum în vremurile bune când Marilyn Monroe era regina. Când o femeie își dorea să fie feminină, purta fuste și își arăta formele cu mândrie”, explică Monika Kapłan, Directorul de Marketing Global al Reserved.

Firul narativ modern este impregnat cântecului cu ajutorul performanței vedetelor campaniei. Două femei curajoase; o actriță atrăgătoare – o adevărată frumusețe de origine slavă – Joanna Kulig și un model senzual francez – Jeanne Damas – fredonează un cântec îndrăzneț: „Iubitule, vreau să-mi păstrez reputația, sunt o senzație aparte, dacă ne vedem o dată, o să îți dorești să ne vedem mereu”. În plus, acest hit incontestabil aduce cu siguranță toată lumea pe ringul de dans și, desigur, a fost un succes uriaș în Europa – așa cum sunt și vedetele noastre principale.

Primul capitol al campaniei Reserved „I Can Boogie / The Show”, regizat de Gordon von Steiner, este o reminiscență frumoasă a anilor 1970, scene grandioase, precum cele de la San Remo sau de la Concursul Muzical Eurovision. Vremurile în care energia feminină se împletea cu pasiunea și cu finețea, iar un spectacol pe scenă era repetat cu meticulozitate, oferind în același timp spațiu pentru improvizație. Toate aceste idei sunt exprimate prin conceptul de îndrăzneală slavă sau șicul parizian, întruchipat de Kulig și Damas. Pe ecran, sunt însoțite de un grup de dansatori profesioniști care interpretează elemente de dans boogie-woogie. Directorul, care a colaborat cu cele mai mari branduri de modă (Gucci, Prada, Miu Miu), a reușit sa surprindă spiritul anilor ’70 și să transfere estetica acestui deceniu pe ecran. Aceasta este încă o producție pe care a făcut-o cu Reserved. În primăvara acestui an, el a reînviat starea de nebunie a anilor ’80 în campania brandului cu Cindy Crawford. Dansul energic „I Can Boogie” este opera lui Richard Jackson, care, de asemenea, a realizat coregrafia multor spectacole ale lui Lady Gaga.

Bucurați-vă de următoarele capitole ale poveștii Reserved. Care va fi rezultatul acestei distracții boogie? Vom afla în curând. Veți vedea în capitolul următor, pe 18 septembrie.

Descoperiți primul clip al campaniei „I can Boogie” aici, iar noile produse aici și aici.

#ICanBoogie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *