Interviu Nicolai Tand, La Cantine de Nicolai: când ies din casă și e soare afară sunt fericit. Mă minunez de orice. Găsesc motivație în orice.

Nicolai Tand
Iul 24
2013

Nicolai Tand este antreprenorul şi maestrul din spatele Cantine de Nicolai, unul din cele mai bune restaurante din Bucureşti. Mulţi români au ajuns să îl cunoască în ultima vreme din postura de jurat al emisiunii Top Chef.

Pe terasa localului am descoperit un caracter efervescent care a pornit de la zero de multe ori şi s-a ridicat prin muncă şi încredere. Mai mult decât atât am descoperit un om autentic, care vorbeşte la fel de pasionat despre Paris, Maramureş, un ceas Rolex sau o slănină cu ceapă. Citiţi mai jos un interviu personal, neconvenţional şi necenzurat cu Nicolai.

De ce ai ales să te întorci în România?

Pentru că aveam un viitor mult mai mare în România. În Franța am învățat de toate, multe lucruri, și am zis hai să mă întorc în țară ca să pun în practică ce am învățat acolo. Mi s-a părut normal și firesc să transmit oarecum din bagajul meu de cunoștințe legate de bucătărie și viață în general.

Acolo am ajuns, dintr-un spălător de vase, directorul general al unui restaurant foarte mare. Ajunsesem în vârf. Următoare treaptă era să devin patronul meu și să am business-ul meu. Cam asta a fost, mi s-a părut o trecere firească.

 

Din ce am citit în alte interviuri și materiale, am văzut că viața ta a avut un traseu frumos, dar la început ai întâmpinat și foarte multe dificultăți. Și eram curios, cum ai reușit să visezi și să crezi în continuare în visurile tale, deși aparențele îți spuneau alte lucruri? Când ți-a fost cel mai greu?

Știi cum e… acum eu cred că fiecare om are un destin. Eram la Maramureș, tinerel-voinic, și era chiar după Revoluție, prin ‘94, începuse lumea să plece așa câte puțin, aveam doar 20 de ani și eram doar cu mama acasă. Mi-am zis că dacă nu plec acum, nu o să mai plec niciodată. Dacă mai rămâneam un an, doi, făceam armata, mă căsătoream și sigur rămâneam împotmolit la Maramureș.

Nu eram nefericit, Doamne ferește, dar aceasta era pentru mine o ocazie unică să ies. Mai ales că, imediat după Revoluție, în ‘90, plecasem cu un ansamblu folcloric pe undeva pe lângă Lyon. Deja îmi deschisesem apetitul și mi-a fost un pic sete de lumea aia, înțelegi? Adică voiam să trăiesc un pic în lumea de acolo, din străinătate. Și din acest motiv cred că a fost o…. nu încercare, nu știu cum să-i zic, am plecat la aventură, un pic inconștient, dar m-am dus. Era chiar o aventură.

Și acolo, când ai avut momentele cele mai grele, cum ai reușit, totuși, să treci peste ele?
Eu sunt un om foarte pozitiv, cred în destinul meu, mă consider un om norocos. Știi cum e: omul e mai puternic dacă știe cum să se ridice de jos, într-un fel sau altul. Toată viața am muncit și dacă o să continui să muncesc, nu o să am probleme niciodată. Dacă mă duc la muncă, tot timpul o să am bani. Adică nu mi-a fost frică. Și nu mi-e frică nici acum.

La vârsta de 40 de ani, cât am acum, încă sunt pregătit de aventură. Și dacă vreau să mă teleportez undeva, nu e nicio problemă, mă duc cu familia. Dacă ar fi s-o iau de la zero, sunt capabil. Dacă mâine îmi dai un ceai să mă duc în Japonia, mă duc cu familia în Japonia. Deci nu mi-e frică de muncă, pur si simplu. Nu mi-e frică pentru că am mare încredere în mine.

 

Se pare că un tânăr dintr-un sat din Maramureș a ajuns, în decurs de câțiva ani și după ce a pornit de la zero într-o țară străină, să conducă restaurante din Monaco sau Saint-Tropez. Cum ai reușit să îți depășești limitele într-un timp atât de scurt?

Am muncit. În bucătăria franțuzească sunt trei devize importante: untul, untul și untul. Și în cazul meu era la fel numai că era vorba de muncă, muncă și iar muncă. Am niște anecdote, să zic așa. Eram barman, DJ și spălător de vase în cadrul restaurantului în care lucram. Fiind și român, și nou integrat în echipă, eu munceam cel mai mult. Voiam să mă afirm, nu să mă fac de râs. Munceam non-stop. Nu am luat-o lejer așa, adică n-am vrut să trec ca peștele prin apă în jobul acesta. Ei și…s-a adeverit. Am văzut că, dacă muncesti mult, munca ți-e răsplătită. Și aici, la noi în restaurante, e la fel. Dacă baieții mei muncesc, atunci vor câștiga bani.

Prin ’98 locuiam la Londra și aveam trei joburi. Lucram și ziua, și noaptea, practic non-stop. Eram și pe șantier, și spălător de vase. Apoi din spălător de vase am devenit barman și mai târziu cafengiul unei cafenele foarte faine, Lady Diana. Eu sunt de părere că tot timpul trebuie să muncești pentru tine. Câteodată nu ești plătit la valorea ta sau la ceea ce crezi tu că este valoarea ta. Dar acel moment va veni. Că e acum, că e mai târziu, tot se va întâmpla. Dacă muncești pentru tine, ai foarte multe de învățat. Se vaită mulți că muncesc pentru patron. De la patron înveți multe, dacă ai norocul să dai peste patronul care trebuie.

Am fost șofer pe ambulanță, vânzător de ziare – adică viața m-a învățat destul de multe. Când m-am prezentat pentru un post de ospătar, m-au întrebat dacă știu să citesc, apoi mi-au zis să vin sâmbătă și să mă îmbrac în alb. M-am dus. Erau 350 de persoane în restaurant. M-au pus să port un platou de un metru și ceva cu sticle și mâncare. N-am făcut nicio prostioară pentru că eram foarte motivat. După acea probă m-au angajat. Am făcut ceea ce trebuia ca un bun gospodar. Apoi m-au pus să fac și curățenie și am făcut-o. Nu aveam neapărat un țel dar cu siguranță nu îmi doream să mă fac de râs. Eu sunt Berbec iar Berbecilor le place să fie buni în ceea ce fac, nu să fie puși la zid.

Nicolai Tand
Tinereţea lui Nicolai a fost marcată de încercări pe care le-a depăşit prin muncă şi credinţă

Ai spus că îți place Parisul. E destinația ta preferată?

Pentru mine Parisul e cel mai frumos oraș din lume. Am trăit acolo, îmi place foarte mult, e fantastic.

 

Care sunt locurile care îți plac în mod deosebit acolo?

Îmi place totul. Îmi place Le Marais, îmi place Saint-Germain-des-Prés, îmi place zona în care stăteam eu: République, între Bd. Saint-Martin și Hôtel du Nord. Descoperisem această zonă cu zece ani înainte să plec din Franța. Era mai frumos acolo: lume nouă, tineret, o grămadă de boutique-uri cu reviste, ziare vechi, muzică, haine. Era o zonă foarte faină.

Și ce e interesant e că puteai să mergi în weekenduri cu prietenii sau colegii de muncă să mănânci sau să bei o bere la Canal Saint-Martin (n.r. în afara Parisului). Mi se părea fantastic. Și zona pariziană e faină. Îmi plăcea mult să ies. Îmi place foarte mult mentalitatea și mândria francezilor. Bine, ei chiar au cu ce să se mândrească. Dar și eu, la rândul meu, sunt mândru că sunt român și încerc să fac lucruri interesante. Noi, românii, nu prea avem cu ce să ieșim în evidență. Poate că încă nu facem lucrurile așa cum ar trebui: de la cap la coadă. Începem un lucru dar ne lipsește acel „finissions” care face diferența.

Cireașa de pe tort!

Da, da, adică să mergem până la capăt. Eu cred că noi ne pierdem undeva, pe drum. Ne lipsește acea sclipire care ne face să fim mai buni și să ne mândrim cu realizările noastre. Am fost recent în Scoția și vorbeam de whiskey și de Jack Daniel’s, la care scoțianul zice: „Ce, ăla e whiskey???”. Adică oamenii sunt foarte mândri de ei și pun lucrurile în valoare (pământul, costumul lor național, etc.).

Nicolai Tand
Pasiunea pentru lucrurile bine făcute apare des în poveştile lui

Da, și trăiesc cu pasiune!

Da, trăiesc! Și culmea, ai impresia că în țările astea oamenii nu muncesc, dar nu e așa. Sunt mai relaxați dar fac lucrurile să se întâmple. Pământul e lucrat. Culmea, la noi oamenii nu țin atâtea vaci și atâtea oi câte am văzut în Scoția. Ei din asta trăiesc. Oamenii sunt mai avansați, dar au niște valori de la care nu se abat, cel puțin așa văd eu lucrurile.

 

Spuneai că la un moment dat ai vrea să revii la Paris. Din ce postură ai vrea să revii? Chef, antreprenor, tânăr pensionat?

Antreprenor. Prietenii mei cu care am muncit la cantină și în alte cârciumi au vrut întotdeauna să facă un business cu mine și acum cred că a venit momentul. Sunt șanse mari să-mi deschid un restaurant în Paris. Îți dai seama? Un român să se întoarcă la Paris și să-și deschidă un restaurant franțuzesc. Ar fi ceva foarte fain.

Da, e ceva, o realizare mare.

Da, aș vrea ceva foarte friendly, nu vreau fiță. Vreau ca viitorii clienți să fie primiți și serviți de oameni cool. Îmi plăcea în Franța că oamenii erau foarte relaxați iar în cârciumi serveau mult mai multe fete decât băieți. La noi e exact invers.

Ai un timp stabilit pentru proiectul din Franța? Adică un an, doi, trei?

Cam în doi, trei ani. Dar nu vreau să mă mut din România. Vreau să-mi deschid un restaurant la Paris pentru că am un foarte mare respect pentru Franța și pentru tot ceea ce am învățat acolo. Și mai e vorba și de calitate. Ei au o calitate a produselor pe care noi nu o avem și o structură foarte bună care face ca lucrurile să avanseze.

Atât în Franța, cât și în Italia sau America, dacă ești muncitor, crești repede iar lumea te respectă chiar dacă ești nou în branșă. În astfel de țări nu ceri să fii avansat. Dacă ești bun, din ospătar poți deveni șef de sală, ceea ce înseamnă că munca îți este apreciată. Așa aș vrea să fie și în România. Poate chiar e dar la o scară mult mai mică.

Îmi place mult sistemul american, mi se pare fantastic. Colegii de muncă discută cu directorul, familiile acestora merg împreună la grătar, însă, când într-o zi nu vii la muncă sau vrei să-ți iei două, trei ore libere, patronul zice: „Îți sunt prieten dar munca e muncă”. Adică oamenii știu să facă diferența între prietenie și muncă. Chiar dacă merg împreună la băute, a doua zi patronul e patron iar angajatul e angajat. La noi nu e așa. Dacă mergi la băute cu un angajat, a doua zi el nu mai știe să facă diferența între job și ieșiri.

Nicolai TandVeselie în bucătărie 

Ce pasiuni mai ai, în afară de bucătărie?

Pasiuni am multe. Îmi place muzica, îmi place sportul. M-am apucat de sport dar am probleme cu spatele și nu mai pot să continui. Acum mi-ar plăcea să călătoresc un pic, să descopăr zone atât din România, cât și din alte țări. Adică mi-ar plăcea să descopăr colțuri pierdute din România, femei care gătesc extraordinar de bine. E un lucru pe care vreau să îl fac vara asta, să mă duc prin Moldova, să caut. Tot ceea ce e legat de mâncare mă pasionează foarte mult. Sunt un gurmand.

 

Te duci din vorbă-n-vorbă?

Da, din vorbă-n-vorbă. Am prieteni pe la Târgu-Mureș, de fapt am prieteni peste tot în țară, tot gurmanzi și ei. Sigur voi găsi multe lucruri faine și la noi în România.

 

Și pe afară, unde ai vrea să călătorești?

Mă gândeam la Japonia ca la o viitoare destinație turistică. Țări precum Japonia sau China sunt foarte puternice și au avut parte de o dezvoltare economică foarte abruptă care s-a realizat doar prin muncă. Adică exact cum îmi place mie. Ei nu au ajuns acolo unde sunt astăzi decât muncind non-stop, zi și noapte. Și în România oamenii care fac acum bani sunt cei care muncesc foarte mult și e mai sănătos așa. S-au dus vremurile în care se umbla cu tot felul de șmecherii.

Japonia mi se pare o țară fantastică. Aș vrea să avem și noi mentalitatea lor, să ne respectăm reciproc, să găsim mâncare bună pe stradă, dar proaspătă, făcută pe loc. În China se face mâncare proaspătă, pe loc.

La NewYork, la fel: un stand cu hamburgeri, unul cu suc, etc. Am fost la New York și era un asiatic cu un cărucior cu zece feluri de mâncare. Lumea din birouri cumpăra și mânca afară, în aer liber deși era ger și râdea și se simțea bine.
Aș vrea ca în România oamenii să dea mai mulți bani pe mâncare pentru că e vorba despre sănătatea fiecăruia dintre noi. Aș vrea ca oamenii de aici să nu mai mănânce doar de ochii lumii, ci să mănâce pentru ei, să mănâce bine, e foarte important. Avem o agricultură foarte bună, avem pământuri bune, începem să le lucrăm din ce în ce mai mult. Eu unul văd o diferență. În România se dau mai mulți bani pe produse bio, pe mâncarea sănătoasă.

Cred că avansăm și datorită emisiunilor Top Chef sau Masterchef, adica tot ce e la televizor legat de gătit, se pune din ce în ce mai mult accent pe gătit. Acum sper să se facă și o școală de bucătărie bună. E nevoie de un an, doi de studiu, după care urmează practica de un an de zile. Cred că în timp și acest lucru se va realiza.

 

Cum găsești echilibrul între business, familie, gătit și hobby-uri?

Problema e că ziua e din ce în ce mai scurtă. E foarte greu să găsești un echilibru. Cred că acesta e lucrul cel mai greu în viață sau cel puțin pentru mine e foarte greu acum. Am doi copii mici și aș vrea să petrec cât mai mult timp cu ei. În același timp, am și business-ul meu, trebuie să fiu și la „La Cantine de Nicolai”.
Vreau să-mi petrec timpul cu copii mei, să merg și la muncă dar, în același timp, să mă dedic și hobby-urilor mele. Mie de exemplu îmi plac foarte mult lucrurile vechi iar acum sunt în căutarea unei mașini vechi.

 

Ce mașină?

O Dacie. Îmi plac lucrurile vechi, am o Vespa veche, am avut un grajd pe care l-am transformat într-o căsuță. E mult mai bine să conservi un lucru vechi, decât să te apuci să faci unul nou. În ziua de azi toată lumea se apucă de lucruri noi și nu prea mai punem preț pe trecutul nostru. Am impresia că ne negăm un pic trecutul. Mi se pare foarte important să avem grijă de valorile noastre.

Nu-ți vine câteodată greu să fii foarte solicitat atât acasă, cât și la Cantine?
Ba da, se întâmpla iar atunci când obosesc, plec. La Paris, în Maramureș, în Nord, îmi iau coada între picioare și plec. Am nevoie de asta. Când mă întorc de la Paris, vin cu alt elan, cu altă poftă de viață, cu idei noi și îmi dau seama că am făcut o „cârciumă” foarte faină aici în București, sincer.

O „cârciumă” în care am pus foarte mult suflet și asta se vede. Nici la Paris nu vezi așa ceva. Și mâncarea o fac bună, nu mă laud, jur! Am clienți care au mâncat și la Paris și spun că mâncarea mea e mai bună. Asta poate pentru că acolo sunt foarte multe restaurante destinate turiștilor. Dar există la Paris și cârciumi foarte bune pe care le știu doar parizienii sau cunoscătorii ca mine. Turiștilor le vine mult mai greu să le găsească. De exemplu, boulangeri-i de pâine găsești peste tot dar eu mă duceam doar la una care era deosebită. Asta nu înseamnă că la celelalte nu mergeam, dar mâncând am început să văd diferența și să am preferințe.

Nicolai TandRestaurantul său îi aduce mereu bucuria în suflet şi zâmbetul pe buze

Care sunt locurile tale preferate în care îți exprimi și îți dezvolți pasiunile?

Bucătăria. Acolo îmi pun sufletul. De obicei eu pun suflet în tot ceea ce fac, nu îmi place să fac lucrurile pe jumătate pentru că, până la urmă, asta e o pierdere de timp. Când începi un lucru, asigură-te că îl faci bine de la început până la sfârșit, altfel nu te mai apuca de el. Lumea zice că sunt mai dur și că mă enervez câteodată în bucătărie, dar asta se întâmplă pentru că îmi doresc numai ca lucrurile să fie făcute cum trebuie.

 

Îți place să încerci lucruri noi, să explorezi, să descoperi?

Da, da, da. Ultima dată am fost la Splash (n.r. emisiunea „Splash! Vedete la apă”) și am sărit în apă de la cinci metri, mândru, bucuros iar asta în condițiile în care mie mi-e frică de înălțime. Sunt multe lucruri pe care vreau să le fac, de exemplu mi-ar plăcea să restaurez lucruri vechi.

 

Ce lucruri, în afară de Dacia pe care ziceai că o cauți?

În general, orice lucru care e vechi. Îmi place să îl scot puțin in evidență. Îmi place lemnul foarte mult. La bază, eu sunt tâmplar de meserie. Când eram mic singurele mele jucării erau niște mașinuțe din lemn pe care mi le confecționam singur din scânduri, apoi din cuie le făceam remorcile. Adevărul e că îmi place foarte mult textura lemnului. Mi-aș dori să am mai mult timp liber pentru a-mi confecționa singur mobila de acasă. Când eram mai tânăr am făcut scaune, dulapuri, etc.

Îmi place foarte mult cum miroase lemnul. Încerc să găsesc lemn vechi și să cumpăr. Îmi dă o stare foarte faină iar mirosul e de neuitat. La fel și cu iarba proaspăt cosită. De fapt mie nu îmi trebuie lucruri mari pentru a fi fericit. Dacă familia și apropiații sunt sănătoși și dacă reușesc să-mi fac timp pentru a mă bucura de lucrurile simple, atunci sunt cu adevărat împlinit.

 

Ai zis de mai multe ori că îți plac lucrurile de calitate și făcute din suflet. Cine ți-a insuflat chestia asta? Ce model ai avut?

Probabil că mama și tata. Ei au fost primele mele modele. Tatăl meu era foarte sever. Era tâmplar și muncea foarte mult, aproape non-stop. Mama, pe de altă parte, era o gospodină desăvârșită. Făcea lucruri foarte faine, începând de la mâncare și continuând cu îngrijirea grădinii, curățenia din casă, făcea război și tot felul de lucruri manuale. Și acum păstrez în casă tot felul de țoluri făcute de mama. Era fantastică.

După aceea am început să umblu prin lumea largă, prin Franța, Anglia sau Italia, și am întâlnit foarte mulți oameni pasionați. La un moment dat aveam un director care în prealabil mă angajase la cantină și care era somalier, deci cunoștea bine vinurile. Când vindea o sticlă de vin de la 150 de euro în sus, spunea întotdeauna câte o poveste atât de frumoasă, încât mereu îmi făceam de lucru pe lângă el ca să ascult și eu povestea legată de vinul respectiv. Vorbea cu atât de multă pasiune, încât simțeai savoarea vinului pe limba ta. „Nicolai”, îmi zicea, „când vinzi un vin, trebuie să îl cunoști bine, să știi ce are în el și abia după aceea să povestești despre el folosind cuvintele, culorile sau texturile care îți plac ție, pe care tu le-ai asocia cu vinul respectiv. Astfel transmiți mult mai bine povestea. Să nu mă copiezi pe mine pentru că mie îmi plac alte lucruri, alte culori.”

Nici eu nu sunt de acord cu tendința de a copia. Să te inspiri din stânga și din dreapta pentru a crea propria ta poveste…asta e deja altceva. Trebuie să lași amprenta ta personală pe toate lucrurile care te înconjoară. Poate că tocmai de aceea eu unul nu mi-am schimbat accentul, graiul, obiceiurile. Eu vin din Maramureș și mi-am păstrat întotdeauna accentul specific zonei. Așa am văzut că se întâmplă și în celelalte țări în care am trăit. De exemplu în Franța, dacă un prezentator de știri venea din sud, din Marseille, avea și la televizor accentul de Marseille. Nu trebuie să ne fie rușine cu cine suntem!

 

Multă lume din România crede că a merge la un restaurant premium este un moft, sau o risipă. Cum vezi tu lucrurile?

Să-ți spun ceva. Când veneam în vizită din Franța în Maramureș și era ziua surorii mele, îi propuneam să mergem cu toții până la Sighetu Marmației. Voiam să o scot în oraș, să o scutesc de gătit, pregătit masa, spălatul vaselor, etc. Iar ea avea o reacție de genul: „Cum să mergem în oraș să cheltuim 100 de mărci? Mai bine de banii ăștia mâncăm două săptămâni.” Atunci eu îi spuneam: „Ai dreptate, te înțeleg pentru că nu am avut bani dar în același timp e ziua ta de naștere iar ziua ta e o dată pe an. De ce să nu ieșim, să râdem, să socializăm și să ne simțim bine?”

În România ne văităm adesea că nu avem bani iar de mâncat, mâncăm pentru a avea burta plină. E foarte important ca la restaurant să nu mâncăm ceea ce mâncăm de obicei acasă, să transformi totul într-o experiență deosebită. Numai ideea de a-ți scoate nevasta sau prietenii la restaurant, de a vedea lumea, de a socializa, de a te bucura de o atmosferă diferită….asta mi se pare fantastic. După ce ai mâncat bine, te întorci acasă cu poftă de viață, ceea ce mi se pare destul de firesc.

Mâncarea este foarte importantă și trebuie să ne facem din când în când timp și pentru a ieși la restaurant sau la o pizza. Mă rog, ideea e să ieși din casă să stai la masă și să fii servit, să bei un suc sau un pahar de vin. Cel mai important lucru mi se pare ca, după o săptămână de muncă, să ieși la povești, la bere, la niște aripioare de pui, etc.

 

Ce primești deosebit la un restaurant premium? Există, totuși, o diferență de bani care trebuie justificată cumva.

Calitate. În general este vorba de calitatea mâncării, a serviciilor și a oamenilor care te servesc și te înconjoară. Un alt plus este dat de locația restaurantului și de igienă. Când te duci la un restaurant, trebuie să te simți relaxat, să nu-ți pese de cei din jur, de ceea ce ei discută sau comandă. Pe de altă parte, eu sunt de părere că cel mai bine mănânci în compania prietenilor, a oamenilor apropiați ție. În țările arabe și asiatice, de exemplu, se mănâncă mult în familie. E ca un fel de tradiție.

Când locuiam în Franța și mâncam în cartierul chinezesc, vedeam mulți oameni simpli care mâncau cu familiile lor. Erau câte zece la masă și chiar dacă acest lucru se întâmpla o dată pe săptămână, nu se abăteau de la obiceiul de a mânca în oraș cu toții, împreună la aceeași masă. Mi se pare fantastic. Mâncarea e un mod de a socializa, de a trăi. Te pui la masă, stai două, trei ore, râzi, bei (cu moderație), simți că trăiești.

Revenind la subiect, la restaurant mergi în primul rând pentru a mânca. Însă micile detalii fac diferența și asta se întâmplă tot timpul. Dacă alegi să mergi la un restaurant despre care ai auzit că e senzațional dar nu ești întâmpinat cum se cuvine, sau muzica e prea tare și nu te poți auzi cu cei de la masa ta, lumina e prea slabă, etc., toate aceste mici detalii îți strică buna dispoziție. Apoi mai e vorba și de aspectul mâncării. Mancarea trebuie să arate bine, pe lângă faptul că trebuie să fie foarte gustoasă.

Nicolai TandAlături de o operă pop art, adusă de la Paris din galeria partenerului său şi de peretele favorit pe care sunt autografele unor celebrităţi locale şi internaţionale care i-au călcat pragul

Cum ți-ai descrie stilul vestimentar? Ce branduri îți plac? Ce haine preferi?

Imi plac toate hainele: și cămașa de la Maramureș, și ultimele apariții de pe Champs-Elysses. Îmi place și stilul retro dar cel mai mult îmi place să combin hainele scumpe cu cele ieftine. Acum, dacă tot mă întrebi, port niște blugi de la Unique Blue (n.r Levi’s) pe care am dat 19 euro și cămașă Massimo Dutti. Pălăria asta e adusă de la New York și e Diesel. Zici că e de la Maramureș.

Poate că din cauza faptului că sunt înalt, ceea ce e un atu din punctul meu de vedere, hainele arată destul de haios pe mine. Dar eu nu mă îmbrac niciodată pentru a ieși în evidență, ci pentru a mă simți eu bine. Dacă nu-mi place o haină, nu o port. Prietena mea mi-a cumpărat odată niște pantaloni care îmi erau prea scurți. I-am purtat la un moment dat la un restaurant și mi se părea că arăt nasol, că nu mi se potrivesc, că nu sunt stilul meu și de atunci i-am evitat. Contează foarte mult să îți placă hainele pe care le porți și să te reprezinte.

 

Ce fel de mașini, ceasuri sau gadget-uri îți plac?

Uite chiar mă gândesc să-mi iau un ceas și sper să reușesc până la Crăciun. Îmi plac Rolex-urile, simt că mă reprezintă. Sunt, într-adevăr, destul de scumpe dar le consider o investiție. Ceasurile mi se par cele mai frumoase accesorii în cazul bărbaților.

Cel mai bine ar fi să ai două: unul mai sport, de exemplu Tag Heuer, și unul mai elegant. Dar doar două. Și spun asta pentru că eu nu-mi doresc să investesc banii în ceasuri. Plăcerea mea cea mai mare e legată de mâncare și băutură și în această direcție se duc de obicei banii.
Legat de mașină, de curând mi-am comandat un Jeep de familie iar în viitorul apropiat intenționez să-mi iau o Dacie veche.

Te-ai duce cu o Dacie la muncă?

A, de-abia aștept!

Și o recondiționezi?

Nu, aia veche. Acum chiar îmi caut.

Ce Jeep ți-ai comandat?

Discovery 4, Land Rover. Am doi copii mici și am nevoie de spațiu, siguranță și confort. Nu îmi doresc o mașină de fiță, ci o mașină utilă. Și mai vreau să găsesc o Dacie sau un Mini Cooper, ambele foarte vechi. Îmi place sunetul ală, mirosul ală de benzină….parcă mă și văd conducându-le.

 

Cu toate tentațiile astea din ziua de azi legate de mâncare, cum reușești să te menții în formă?

Nu știu, probabil pentru că sunt un om foarte agitat. Sau mai bine zis „stresat”. Aș face zece mii de lucruri în același timp, sunt foarte agitat, alerg foarte mult. De mâncat, mănânc orice. Știi ce am mâncat aseară? Am adus niște slănină, am cumpărat de la piață roșii, ceapă roșie, ouă și muștar de Dijon, am pus pe masă niște brânză mai veche și am mâncat până n-am mai putut. Și asta se întâmpla în jurul orei 21:00. Dar am mâncat cu multă poftă.

Ce băuturi îți plac?

Am început să beau palincă. Vinul l-am descoperit în Franța și îmi place din ce în ce mai mult. Vara îmi place Rosé-ul cu gheață.

Care sunt cele mai intense și interesante experiențe pe care le-ai trăit până acum?

Copii mei reprezintă cea mai mare satisfacție a vieții mele. Mă scol dimineața la șase, le dau lapte iar cum plec de acasă, mi se face imediat dor de ei. Iancu are acum cinci luni iar Ioana abia începe să vorbească și spune tot felul de lucruri faine precum: „tata, je t’aime” sau „tata, te iubesc până la lună și înapoi”. Ce-i drept, i-am făcut destul de târziu, la 36 de ani am avut primul copil dar cred că toate lucrurile vin la momentul potrivit. Eu abia acum sunt pregătit să fiu tată. Încerc să mă implic foarte mult în creșterea și educația lor. Vreau să-i învăț, în primul rând, să respecte oamenii din jurul lor, pe fiecare în parte.

Aveam un bunic despre care vă pot povesti o întâmplare interesantă. Când eram mic, mă aducea de la școală și mă învăța să fac opinci, era un tip foarte priceput. Îmi zicea adesea: „Nicolai, în viață, până mori, înveți. Eu învăț de la tine.” Țin minte că aveam în jur de zece ani.

 

Ce locuri favorite ai în România?

Îmi place natura, fie că o descopăr în Maramureș, pe Valea Prahovei sau la Brașov. Natura, pur și simplu, mă încântă. Îmi place acasă, la Maramureș, unde am crescut, pe dealurile pe care am alergat, pe unde umblam cu mieii sau pe unde mergeam la scăldat. De curând am fost în Moldova și am văzut niște locuri foarte faine.

 

Ce vis ai? Care e următorul mare vis pe care vrei să îl îndeplinești?

Nu știu. Tot ce-mi doresc este ca familia mea și cu mine să fim sănătoși. Dacă am liniște în familie, pot face orice. Și îmi mai doresc să-mi petrec foarte mult timp alături de copii mei. Nu-mi place să-mi fac planuri. E bine să ai o idee despre ceea ce urmează să faci în viață iar eu am destule idei. Fără idei nu ai cum să avansezi.

 

Care sunt din punctul tău de vedere cele mai importante ingrediente ale unei vieți frumoase?

Vreau să fiu fericit, să profit de momentele simple, de familie. Dacă nu ai liniște în familie, nu o să ai nici în viața de business pentru că totul se leagă. Dacă eu nu mă simt bine, asta se vede cu ochiul liber.
Vreau să fiu sănătos, eu împreună cu familia mea, să fim cu toții sănătoși.
Sănătate, familie, liniște, Dacia mea, pe care urmează să o cumpăr, și cârciuma mea.

 

Și ce te motivează, în fiecare zi?

Când ies din casă și e soare afară sunt fericit. Mă bucur de orice. Mă bucură să mănânc o ciorbă de perișoare, să mănânc un homar, icre de pește, pui, etc. Orice mă face pe mine fericit. Mă minunez de orice. Găsesc motivație în orice.

Nicolai TandGăsesc motivaţie în orice

2 păreri la “Interviu Nicolai Tand, La Cantine de Nicolai: când ies din casă și e soare afară sunt fericit. Mă minunez de orice. Găsesc motivație în orice.

  1. Roxana

    Foarte frumos. Il admir pe Nicolai, este un om simplu, muncitor, cu un suflet bun.
    Greu sa mai gasesti valori in ziua de astazi, pentru ca ne-am indepartat de esenta, de lucuri simple si bune. Sunt convinsa ca o sa fie si mai bine la noi. Trebuie! 🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *