Mashenka Kids Summer 2016: garderoba de poveste a micilor printese

Mashenka Kids Summer 2016
Iun 17
2016

Limita dintre real si imaginar, dintre vis si fantezie dispare in lumea diafana tesuta cu fir de borangic a micilor printese. Stralucirea primelor raze de soare, suava adiere a unei dimineti cu arome nebanuite si nepretuitele zambete asternute pe chipurile plapande sunt surprinse cu o infinita gratie in noua colectie pentru copii ce poarta amprenta designerului Diana Barbur: Mashenka Kids Summer 2016.

Realizate exclusiv din materiale naturale (matase, bumbac, vascoza), care permit pielii sa respire si asigura un confort absolut in timpul purtarii, piesele ce alcatuiesc noua colectie Mashenka Kids Summer 2016 prilejuiesc o incursiune fascinanta pe taramuri de poveste, neintinate de capriciile lumii. Printre voalurile delicate si volanele suprapuse, visele copilariei se dezvaluie naiv, iar timpul se opreste in loc pentru a se juca. Delicate si rafinate asemenea unor nestemate, rochiile Mashenka Kids Summer 2016 cuceresc inima oricarei mici domnisoare prin prisma detaliilor cu totul speciale integrate in design-ul unic al pieselor imaginate de catre Diana Barbur: aplicatii florale din matase si tulle, broderii realizate manual cu fir auriu fermecat, dantele fine si perle discrete care fac introducerea in universul cochetariei si al bunului gust.

“Caramel Luxury”, “Dusty Pink Stars” sau “Vanilla Frills” sunt doar cateva dintre capitolele fashion care contureaza garderoba de basm a copiilor si care invita deopotriva la exersarea imaginatiei si la antrenarea simtului estetic. Fiecare piesa din colectia Mashenka Kids Summer 2016 este realizata in intregime manual in atelierul de creatie al Dianei Barbur, iar inainte de a ajunge pe umeras este supusa unor teste riguroase de calitate, ce au in vedere atat finisarea impecabila cat si modul in care se comporta materialul textil dupa procesul de spalare.

Paleta cromatica propusa pentru aceasta vara incanta prin nuantele pastelate, ce trimit cu gandul la aromele gurmande ale copilariei, starnind apetitul descoperirii: roz pal si aerat precum o spuma de capsuni, ivoire in tandem cu un alb sidefat ca un merengue crocant, bleu ciel cu accente lila si beige auriu usor “caramelizat” pentru un plus de savoare.

Rochiile din colectia Mashenka Kids Summer 2016 sunt disponibile pentru comanda pe adresa de e-mail mashenkabydianabarbur@gmail.com, in atelierul Mashenka din Oradea si in magazinele Boudoir Designers Boutique (Cluj) si Fabulous Romanian Designers (Ramnicu-Valcea).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *