Tainele educației acvatice pentru copii descifrate la Clubul Micii Campioni. Programe pentru copii din primele zile de viata

Micii_Campioni
Aug 02
2019

Relația copiilor cu apa este una aparte. Reflexele de înot și faptul că bebelușii se simt în largul lor în mediul acvatic, căci le amintește de viața intrauterină, precum și beneficiile multiple ale hidroterapiei atât la nivel motric (sistem muscular fortificat, flexibilitate articulară, sistem osos bine dezvoltat), cât și la nivel socio-cognitiv prin dezvoltarea inteligenței emoționale sunt tot atâtea motive pentru a lua în considerare un program de educație acvatică adecvat vârstei copilului.

Primul centru de educație acvatică din România, Clubul Micii Campioni, centru afiliat FAAEL (Fédération des Activités Aquatiques d’Eveil et de Loisir), desfășoară în prezent programe de educatie acvatică pentru bebeluși și copii aplicând metoda “joc cu reguli”, pentru peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 4 luni și jumătate și 7 ani.

Mai mult decât un loc de bălăceală, o adevărată școală
Când este indicat să ducem copilul la bazinul de înot? Care sunt criteriile în baza cărora alegem o piscină pentru cursuri de înot pentru copii? Care sunt protocoalele de lucru cu bebelușii și copiii și cum diferă în funcție de etapa de dezvoltare a copilului? Există meseria de instructor de educație acvatică pentru bebeluși? …Acestea și încă multe alte întrebări își găsesc răspunsul la Clubul Micii Campioni.

“În general, pentru activitățile de tip << loisir >> tindem să luăm decizii bazându-ne pe criterii ce țin mai degrabă de comoditate, cum ar fi prețul mic, proximitatea, programul flexibil. Ei bine, toate aceste aspecte ar trebui să păleasă în fața adevăratelor criterii în alegerea unui centru de educație acvatică, cum ar fi: securitatea copilului cu toate aspectele acesteia (calitatea apei; sistemul de tratare al apei; analiza bilunară a apei ; reîmprospatarea frecventă a apei), dotările clublului în privința vestiarelor și spațiilor create special pentru bebeluși (loc de joacă, loc de masă/cameră de alăptare), calificarea instructorului de educatie acvtică. Pe scurt, centrul de educație acvatică nu este doar un simplu loc de bălăceală, ci un spațiu care să respecte pentru propriul ritm de dezvoltare, pentru nevoile, temerile si starea de bine a celor mici, un loc pe care trebuie să îl alegem cu grijă.”, punctează Mihaela Morcovescu, manager Clubul Micii Campioni.

Programele de instruire și perfecționare urmate de instructori, însușirea unor manevre corecte și eficiente pentru lucrul cu micuții în apă, precum și materialele didactice potrivite si speciale reprezintă, de asemenea aspecte extrem de importante în evaluarea unui centru de activități acvatice pentru copii. În aceeași măsură este important să avem în vedere și calitatea apei, care este recomandat să fie la o temperatură de 30-32 grade Celsius și să fie tratată printr-o stație de electroliză salină, clorură de argint sau alt sistem fără clor artificial, pentru a proteja tegumentul copiilor.

Lansat încă din 2004, Clubul Micii Campioni îndeplinește toate standardele în vigoare, iar ca pionier în domeniu putem spune că pe multe dintre acestea le-a și setat prin activitatea neobosită de a profesionaliza domeniul, prin eforturile de a înregistra oficial ocupația de instructor de educație acvatică și prin dorința de a îmbunătăți calitatea relației apă-copil pentru copiii din România. În toți acești ani, clubul și-a perfecționat constant serviciile oferite, prin instruirea personalului și prin pașii neobosiți în a profesionaliza educația acvatică în România. Astăzi, echipa Micii Campioni cuprinde peste 12 instructori de educație acvatică formați inclusiv prin stagii de pregătire în parteneriat cu FAAEL, federația acvatică din Franța, iar la capitolul portofoliu de servicii desfășoară programe pentru bebeluși și copii pe patru categorii de vârstă, precum și programe pentru gravide și cursuri de puericultură pentru viitorii părinți.

Educația acvatică – mesager al medicinei preventive
Frământările tinerilor părinți sunt cel mai adesea legate de motricitatea nou-născutului și de bifarea unor momente cheie importante în dezvoltarea psiho-motrică a acestuia. Când își susține capul singur? La ce vârstă se poate rostogoli singur pe burtă? Când se poate ridica singura în funduleț? și așa mai departe… toate, strâns legate de îngrijirea nou-născutului într-un mod adecvat.

Răspunsul pentru toate aceste griji și metoda prin care pot fi risipite este “Metoda Sultana”, un program de stimulare timpurie a nou-născutului inițiat de Georgeta Sultana, președinte fondator Micii Campioni și asistent medical pediatru practicant din 1975, acreditată de federația acvatică din Franța FAAEL și licențiată în psihologie.

Benefică atât pentru nou-născutul fiziologic normal, cât și pentru copilul cu nevoi speciale (nou-născut prematur, cu risc neuro-motor, greutate mică la naștere, deformări de poziție ale membrelor, deformări ale cutiei craniene, asimetrii faciale, hernie ombilicală, cefalohematoame, elongații de plex branhial, torticolis, Sindrom Down), “Metoda Sultana” condensează un program educațional de fortificare a organismului și stimulare cognitivă a bebelușului desfășurat la domiciliu, printr-un cumul de discipline care interferează benefic pentru dezvoltarea copilului: masaj, gimnastică și hidroterapie.

“Educația acvatică este singura activitate motrică și socializare care poate fi practicată de un copil la vârste extrem de fragede. Copiii adoră apa și primesc cu atât de multă lejeritate lecțiile de educație acvatică, exersându-și reflexele native, încât este o încântare să vezi cum exersează mișcările cu bucurie, dar și ambiție și mult mult elan, genul acela de entuziasm pe care numai exuberanța vârstelor inocente îl aduce.” a punctat Georgeta Sultana, președinte și fondator Clubul Micii Campioni.

Beneficiile educației acvatice în plan psiho-motric sunt foarte importante pentru dezvoltarea copilului. Un studiu statistic făcut pe un lot de 80 de copii din Clubul Micii Campioni, care au practicat programele de educație acvatică și care au început cu Metoda Sultana încă din primele zile de viață a demonstrat cu baterii de teste acreditate internațional (Testul Arborelui, Testul Raven, Testul Personalității) faptul că acești copii au înregistrat un nivel ridicat în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței emoționale, stimei de sine, gradului de sociabilitate. Educația acvatică reușește și fortificarea masei musculare, care susține un sistem osos puternic și armonios dezvoltat, creșterea capacității respiratorii, o mobilitate crescută și o imunitate sporită.

Modul de lucru – joacă structurată
Educația acvatică exersată prin “Metoda Sultana” continuă cu programul în colectivitate după vârsta de 4 luni și jumătate, adică după încheierea calendarului de vaccinări obligatorii, care îi conferă copilului imunitate. Educația acvatică în colectivitate, adică la bazinul de înot se desfășoară pe protocoale, în funcție de vârsta copilului și își propune adaptarea acestuia cu apa prin “joc cu reguli”, cu obiective bine stabilite. În funcție de propriul ritm de dezvoltare al copilului, după vârsta de 3-4 ani se poate trece la etapa de inițiere în înot.

Este bine de știut că este nevoie să existe un protocol de lecție pentru fiecare categorie de vârstă, cu exerciții specifice care i se propun copilului, fișe de evaluare inițiale și periodice, în care este prezentată evoluția copilului în cadrul programului, ținând cont de mai mulți factori, dar și planuri de educație acvatică personalizate, cu prezentarea obiectivelor pentru perioada următoare sau categoria de vârsta următoare. Însă toate aceste obiective și pași în evoluție vor fi corelate cu ideea de joc. Prin joc, copilul va învăța mișcările, va imita ce vede la alți copii sau la părinte sau instructor, pentru că prin joc se creeaza o atmosferă plăcută și relaxantă, de încredere și siguranță.

Pe scurt, despre programul de educație acvatică la Micii Campioni, pe paliere de vârstă:
PRO-BEBE (4 luni și jumătate – 1 an) – Obiectiv: acomodarea cu mediul acvatic ți stimularea reflexelor primare (de scafandru)
BEBE-FORTE (1 – 2 ani) – Obiectiv: deplasarea în mediul acvatic și învățarea mecanismului respirației acvatice
STAR (2-3 ani) – Obiectiv: stimularea mișcărilor specifice înotului, însușirea noțiunilor pregătitoare pentru învățarea procedeelor de înot
CAMPION (peste 3 ani) – Obiectiv: învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de înot

***
Clubul Micii Campioni a fost inaugurat în 2004, fiind primul club din România destinat în exclusivitate nou-născutului și copilului mic. Tot în 2004, în parteneriat cu FAAEL au înceut primele cursuri din cadrul Școlii de Formatori în Domeniul Acvatic, proiect al Clubului ce a avut ca scop certificarea primilor instructori cu specializarea nou-născut și copil mic din domeniul acvatic, din țara noastră. În 2012, Asociația Clubul Micii Campioni obține introducerea în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) a ocupației de “instructor educație acvatică”, finalizând și redactarea standardului ocupațional și a calificării corespunzătoare acestei noi profesii, validate de Comisia de Validare a Autorității Naționale pentru Calificări, în același an. În 2013, ANC acordă autorizația pentru desfășurarea cursurilor de calificare pentru profesia de instructor de educație acvatică, iar în 2014, Asociația Clubul Micii Campioni primește și autorizația pentru desfășurarea cursurilor de perfecționare pentru această meserie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *