Vizită la expoziția tribut Alexander McQueen ”Savage Beauty”, Londra

Savage Beauty
Mai 27
2015

În acest articol, vom scrie despre un eveniment din afara Bucureștiului și chiar a României. În excursia noastră la Londra, am vizitat și o expoziție despre care merită să spunem mai multe, în imagini și cuvinte, atât pentru cei care vor fi în capitala britanică până pe 02 august 2015, cât și pentru cei interesați doar de o scurtă vizită virtuală.

Este vorba despre Savage Beauty, o expoziție-tribut, realizată în parteneriat cu Swarovski, care prezintă cele mai cunoscute creații ale faimosului designer vestimentar, Alexander McQueen, denumit băiatul rău al modei britanice.

Am ales acest eveniment deoarece ni s-a părut cu totul deosebit, prin punerea în scenă, în perfectă armonie, a unor elemente unice de design haute-couture, lumină, muzică și tehnică, onorând amintirea și creația lui McQueen.

Expoziția Savage Beauty a fost deschisă prima oară la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, în anul 2011, la puțin mai mult de un an de la moartea designerului. Este cea mai mare retrospectivă asupra creației lui McQueen, unul dintre cei mai inovatori și talentați designeri moderni. Expoziția a atins un număr record de vizitatori pentru muzeul american iar acum este găzduită, până în data de 02 august 2015, de Victoria & Albert Museum, din Londra.

Chiar dacă nu veți avea ocazia să vizitați muzeul în această perioadă, noi vă aducem câteva imagini din cele șase camere-galerii, care compun expoziția. Fiecare din aceste camere reprezintă câte o temă recurentă în creația lui McQueen.

”The Romantic Mind (Mintea romantică)” conține câteva dintre cele mai vechi lucrări, din anii ’90. Noi spunem, însă, că întreaga sa creație este, de fapt, un exemplu de artă atemporală, într-un domeniu în care anotimpurile se succed mai repede decât în natură.

McQueen a fost profund influențat de arta romantică și această temă reprezintă sufletul creației sale.

„Romantic Gothic and the Cabinet of Curiosities (Goticul romantic și Cutia de curiozități”), arată explorarea elementelor gotice victoriene.

În epoca victoriană, prostituatele obișnuiau să își vândă suvițe de păr către cei interesați, care le cumpărau pentru a le face cadou celor apropiați. McQueen a preluat această idee în propria sa etichetă, reprezentată de o suviță de păr închisă în plastic (Perspex). În primele colecții, etichetele conțineau chiar părul designerului.

Cunoscut ca un designer excentric, McQueen și-a plasat toate creațiile undeva la limita dintre frumos și grotesc, dintre acceptabil și revoltător, cu puternice influențe ale propriei sexualități și viziuni asupra vieții, în care moartea, curiozitățile și sado-masochismul puteau naște artă.

„Romantic Nationalism (Nationalismul romantic)”, parcurge influențele originilor sale scoțiene și britanice.

„Romantic Exoticism (Exotismul romantic)” prezintă influențele non-vestice, orientale, prin care designerul a încercat să steargă barierele teritoriale și culturale, pe care el le numea un rasism al modei.

„Romantic Primitivism (Primitivul romantic)” prezintă creații din materiale naturale, organice, precum scoicile. Această parte a lucrării sale derivă din aceleași influențe ale artei romantice, în care natura ocupa un loc primordial.

„Romantic Naturalism (Naturalismul romantic)” explorează încercările lui McQueen de a combina natura cu tehnologia, prin asocierea cu teoriile darwiniste despre evoluția speciilor și prin recursul la teme acvatice, imprimeuri exotice, colorate, în contrast cu manechinele metalice.

Cuvintele sunt oarecum insuficiente pentru a descrie în totalitate experiența multisenzorială oferită de această expoziție organizată impecabil, cu o atenție deosebită față de fiecare detaliu.

Am rămas impresionați de camera obscură care prezenta holograma lui Kate Moss purtând o rochie diafană și unduitoare semnată McQueen (prezentarea originală, aici https://www.youtube.com/watch?v=-1C4YcHLliI), și de ecranul curb din plafon, cu proiecții fantomatice de inspirație acvatică, o adevărată bijuterie vizuală și tehnică, aflată în camera cu oase.

Cei interesați de programul complet al expoziției vor putea regăsi mai multe informații pe pagina muzeului http://www.vam.ac.uk/content/exhibitions/exhibition-alexander-mcqueen-savage-beauty/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *