Agenția Hello Holidays mizează pe Kusadasi pentru vacanța de Paște din 2020

PASTE Hello Holidays
Ian 23
2020

Agenția de turism Hello Holidays a lansat ofertele pentru vacanța de Paște din acest an. În topul celor mai căutate destinații ale turiștilor pentru petrecerea zilelor libere de Paște se află stațiunea Kusadasi de pe coasta Mării Egee din Turcia. Tarifele pentru programele de Paște pornesc de la 114 euro/persoană.

Întrucât turiștii preferă în continuare să-și petreacă Paștele în Bulgaria, Grecia și Turcia, Hello Holidays completează oferta de programe de anul acesta cu destinații noi pentru sejururi, precum Bodrum, Istanbul (Turcia) și Insula Evia, Insula Ammouliani (Grecia).

„Anul acesta vom păstra tradiția de a organiza Paștele în Kusadasi. Acesta a avut un succes foarte mare atât în anii precedenți, cât și de Revelion, unde am avut 6 autocare cu turiști care au ales sa își petreacă Anul Nou alături de noi într-o destinație și la un hotel foarte frumos și bine dotat. Prin urmare, pentru Paștele de anul acesta propunem programul pentru Kusadasi și Istanbul, dar am lansat și un program nou pentru cei care vor sa petreacă sărbătorile pascale în Turcia, însă vor o altă locație. Pentru aceștia propunem programul de Bodrum și Istanbul.

Deoarece în ultimii ani cererea a fost foarte mare pentru Grecia și Bulgaria, venim și anul acesta cu câteva propuneri care sperăm să fie pe placul turiștilor. Pentru Grecia avem 3 programe: Insula Evia, Insula Ammouliani, dar și programul cu care deja turiștii sunt obișnuiți, Paralia Katerini.

De asemenea, în rândul programelor de Paște, turiștii pot regăsi în portofoliul nostru și programele de tip circuit, iar ca și destinații avem: Macedonia de Nord, Istanbul, Cappadocia, Grecia Peloponez, dar și programe în România”, spune Denisa Oprea, marketing manager Hello Holidays.

Durata vacanțelor de Paște variază între 4-8 zile. În general, pentru România, turiștii preferă pensiuni, însă pentru programele din afara țării noastre aceștia preferă cazare la hoteluri de 3-4*.

„Tarifele pentru programele de Paște sunt de la 114 euro/persoană. Reducerile Ultra First Minute sunt valabile până la sfârșitul lunii februarie pentru programele de tip sejur, iar pentru cele de circuit reducerile pot fi de până la 15% și sunt valabile până pe 15.02.2020.

Anul acesta avem în ofertă Bodrum și Istanbul, un program cu ultra all inclusive, de 8 nopți, cu autocarul, hotel 5*. O altă ofertă atractivă pentru Paște este Insula Ammouliani, un program de 3 nopți, cu autocarul, la Hotel 3*, cu masă festivă de Paște, de la 179 euro/persoană”, completează Denisa Oprea, marketing manager Hello Holidays.

Turiștii își aleg destinația pentru petrecerea timpului liber de Paște după mai multe criterii: fie că au mai călătorit în respectivele destinații și vor să repete experiența, fie că vor să încerce ceva nou. Aceștia optează pentru agenția Hello Holidays pentru că au mai călătorit prin intermediul acesteia și au avut parte de experiențe foarte frumoase, dar și în urma recomandărilor sau direct pe internet.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *