Arena „Ben-Hur” a fost neîncăpătoare la avanpremiera filmului

Ramona Solomon
Aug 18
2016

Aseară, sala T IMAX de la Cinema City din AFI Palace Cotroceni a fost locul de întâlnire pentru cei peste 300 de invitați, care au vizionat în avanpremieră filmul “Ben-Hur”. La această proiecție spectaculoasă au luat parte vedete precum Liviu Teodorescu, Simona Țăranu, Monica Iagăr, Raluca Știrbeț, Ramona Solomon, Andrei Nourescu și Ralflo, alături de jurnaliști și bloggeri. Aceștia au fost impresionați de cea mai nouă versiune a poveștii epice a lui Judah Ben-Hur, în viziunea regizorală a lui Timur Bekmambetov.

„Ben-Hur” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 19 august 2016, fiind distribuit în format 3D şi IMAX 3D.

Filmul are la bază romanul din 1880 al lui Lew Wallace – „Ben-Hur: A Tale of the Christ” – avându-l personaj central pe evreul Ben-Hur (Jack Huston), un prinț al Ierusalimului acuzat pe nedrept de trădare de fratele său adoptat, Messala (Toby Kebbell), un ofiţer în armata romană, și vândut ca sclav. Lipsit de titlul său regal, despărţit de familie şi de prieteni, dar şi de femeia (Nazanin Boniadi) pe care o iubeşte, viaţa lui se transformă radical.

După ani de zile petrecuţi pe mare, ca sclav, Ben-Hur revine acasă cu gândul de a se răzbuna pe cel care l-a distrus, dar găseşte, în schimb, mântuire. Povestea izbăvirii sale se dezvoltă în paralel cu cea a vieții și crucificării lui Iisus, care se întâmplă să predice în aceeași regiune în care este obligat să își ducă existența și Ben-Hur.

În noua producţie Paramount Pictures şi Metro-Goldwyn-Mayer Pictures îi regăsiţi şi pe îndrăgiţii actori Rodrigo Santoro şi Morgan Freeman. Filmul „Ben-Hur” este regizat de Timur Bekmambetov, după un scenariu adaptat de Keith Clarke şi John Ridley.

***
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *