Brandul românesc de modă ETIC lansează “Rainbow”, noua colecție de primăvară-vară 2016

blouse bej
Mar 21
2016

O sărbătoare a culorilor. Aceasta este esența noii colecții de primăvară-vară de la ETIC, care te încântă cu cele mai vii și mai vesele nuanțe, de la roz puternic la roșu, corai, albastru intens sau verde fistic.

“Pentru mine, noul sezon înseamnă multă culoare”, spune Ana-Maria Coman, General Manager ETIC. “De aceea am ales, pentru colecția Rainbow, multe nuanțe acidulate, chiar și pentru piesele de birou. Rochiile, sacourile, pantalonii, topurile nu sunt disponibile doar în clasicele alb, negru sau bej, ci și în culori puternice, care îți conferă imediat bună-dispoziție. În plus, ca de obicei, am folosit multe materiale cu imprimeuri, chiar și pentru pantaloni. Printurile din acest sezon sunt diferite, dar aș vrea să le evidențiez pe cele cu flori mari, pline de culoare.”

Pe lângă nuanțele puternice, care sunt elementul comun al noii colecții de la ETIC, stilul brandului rămâne clasic, dar cu un twist: rochii color-block sau cu design minimalist și un cordon șic, sacouri cu detalii la mâneci, topuri cu mici aplicații pe umeri.

Stilurile sunt diferite, ETIC oferind atât haine office (cămăși, sacouri, pantaloni cu dungă), piese în trend (pantaloni culottes, topuri și bluze drapate sau asimetrice), cât și de party (rochii de seară, bluze și topuri cu paiete și detalii metalice).

Colecția Rainbow de la ETIC este deja disponibilă în toate magazinele brandului.

————————-
Despre ETIC

Materiale de calitate, modele – în trend, preţ corect. De la piesele basic, la ţinutele clasice, office, până la cele cool, tinereşti, în ton cu noile tendinţe, magazinele ETIC oferă în fiecare zi modă la un preţ accesibil. ETIC a fost lansat în România acum 15 ani de Ana-Maria Coman şi Costin Strîmbeanu. În prezent, ETIC are 11 magazine, dintre care 8 în Bucureşti şi 3 în ţară, şi o cifră de afaceri de 3.5 milioane de euro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *