Cea de-a șaptea ediție a Premiile GOPO

gala-premiilor-gopo-79
Mar 26
2013

Luni seara, pe 25 martie, Opera Națională București a găzduit cea de-a șaptea ediție a Galei Premiilor GOPO, eveniment care răsplătește an de an performanțele filmului românesc.

Peste 800 de invitați și jurnaliști acreditați și-au făcut apariția la prestigiosul eveniment. Mulți dintre ei au sosit la Opera Națională cu mașinile oficiale ale evenimentului, Dacia, și au fost întâmpinați pe covorul roșu de Amalia Enache și Mircea Solcanu care au asigurat, pentru al treilea an consecutiv, momentele premergătoare Galei.

Fiind vorba despre un eveniment atât de important – Premiile GOPO sunt adesea considerate „Oscarurile” cinematografiei românești – vedetele și-au dorit să arate impecabil și să atragă toate privirile celor din jur. Unele din ele chiar au reușit, etalând ținute de seară de-a dreptul spectaculoase, însă multe au dat greș. Dintre cele mai bine îmbrăcate vedete prezente la Gala Premiilor GOPO le amintim pe Corina Bârlădeanu (rochie Cavalli), Anca Rusu (rochie PNK Limited Edition), Diana Dumitrescu (rochie Ana Rusu), Ioana Maria Moldovan (rochie Mihaela Drafta) și Crina Semciuc (rochie Parlor).

Lista câștigătorilor Premiilor GOPO 2013:

Cel mai bun film: „Toată lumea din familia noastră” (Radu Jude);

Cel mai bun regizor: Radu Jude („Toată lumea din familia noastră”);

Cel mai bun actor în rol principal: Şerban Pavlu („Toată lumea din familia noastră”);

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mihaela Sîrbu („Toată lumea din familia noastră”);

Cel mai bun actor în rol secundar: Gabriel Spahiu („Toată lumea din familia noastră”);

Cel mai bun scenariu: Radu Jude şi Corina Sabău („Toată lumea din familia noastră”);

Cel mai bun film european: „Holy Motors/ Motoare sfinte” (Franţa-Germania, 2012);

Premiul „Tânără speranţă”: Nicolae Constantin Tănase pentru regia filmului „Blu”;

Cel mai bun scurtmetraj: „Blu” (Nicolae Constantin Tănase);

Cel mai bun documentar: „Turn off the lights”, regia Ivana Mladenovic, producători: Cătălin Mitulescu şi Daniel Mitulescu;

Cel mai bun film de debut (lungmetraj): „Visul lui Adalbert”, în regia lui Gabriel Achim;

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Dana Roşeanu, Minela Popa, Ionel Popa, Doina Popa („Undeva la Palilula”);

Cele mai bune costume: Lia Manţoc („Undeva la Palilula”);

Cele mai bune decoruri: Helmut Stürmer, Dragoş Buhagiar („Undeva la Palilula”);

Cea mai bună muzică originală: Vasile Şirli („Undeva la Palilula”);

Cel mai bun sunet: Tudor Petre, Cristinel Şirli, Cristian Tarnoveţchi, Florin Tăbăcaru („Undeva la Palilula”);

Cel mai bun montaj: Cătălin Cristuţiu („Undeva la Palilula”);

Cea mai bună imagine: Adrian Silişteanu („Undeva la Palilula”);

Premiul pentru întreaga activitate: Constantin Codrescu;

Premiul pentru întreaga carieră: Mitică Popescu;

Premiul Romanian Society of Cinematographers: Adrian Siliştean;

Premiul Pro Cinema 2013: Adrian Titieni;

Premiul publicului – pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la public în 2012: „Minte-mă frumos”, în regia lui Iura Luncaşu (cele mai mari încasări – 956.036 lei), producător MediaPro Pictures, şi „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu (cei mai mulţi spectatori – 63.778), producător Libra Film, Agat Films.

 

[Gallery not found]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *