„Maleficent” – filmul numărul 1 în lume în primul weekend de la lansare

MALEFICENT
Iun 04
2014

Filmul „Maleficent”, având-o în rolul principal pe actriţa Angelina Jolie, a reușit un debut spectaculos. În primul weekend, filmul a avut încasări internaționale de 70 de milioane de dolari.

În România, filmul este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 30 mai 2014, fiind proiectat în format 3D şi IMAX 3D. Filmul a fost vizionat deja de aproape 50.000 de spectatori, obținînd încasări de peste 300.000 de dolari.

Disney's MALEFICENT

„Maleficent” este și filmul cu cel mai bun debut de box-office în America de Nord din întreaga carieră a actriţei Angelina Jolie.

Alături de Angelina Jolie, în film joacă şi trei dintre copiii actriţei: Vivienne Jolie-Pitt, în vârstă de 5 ani, o interpretează pe prinţesa Aurora copil, iar Pax şi Zahara apar în scene cameo.

Disney's MALEFICENT

Artista americană Lana Del Rey apare pe coloana sonoră a filmului, reinterpretând clasica şi bine-cunoscuta melodie „Once Upon a Dream” din filmul de animaţie Disney „Frumoasa adormită”.

Găsiţi mai jos linkul pentru trailerul oficial al filmului:

***
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Disney's MALEFICENT

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *