Terasa The Story din Herastrau – Grand Opening

The Story Grand Opening Magic World
Iun 14
2013

Aseară, în prezența câtorva zeci de invitați și a foarte multor vedete, a avut loc inaugurarea celei mai noi si cool terase de pe malul lacului Herăstrău: The Story.

Fiecare vară din viața noastră are o poveste țesută cu ajutorul oamenilor noi pe care îi cunoaștem, a lucrurilor diferite pe care le experimentăm și a locurilor memorabile pe care ajungem să le vedem. În fiecare vară ne dorim să evadăm din aglomerația urbană și să găsim oaze de liniște departe de stresul impus de marile orașe.

Bucureștiul, însă, ne-a oferit în fiecare an diverse alternative, dorind parcă să demonstreze că nu e necesar să părăsim orașul pentru a ne bucura de clipe de relaxare, aer curat și distracție pe cinste. Iar nou inaugurata terasa The Story e cel mai potrivit loc pentru a petrece momente de neuitat vara aceasta.

Malul lacului Herăstrău a fost luat aseară cu asalt de foarte mulți tineri și de o mulțime de vedete precum Gina Pistol, Maria Marinescu, Lili Sandu, Dan Chișu, Codin Maticiuc, Alina Crișan, Mihai Morar, Raluca Bădulescu, Roxana Ilie, Vladimir Drăghia sau Jazzy Jo (Ioana Sihota) care au asistat cu toții la super petrecerea de deschidere a terasei The Story, pe care o puteți găsi pe Șoseaua Nordului, la nr. 7-9.

Atmosfera a fost întreținută de trupa de tineri instrumentiști profesioniști Fady & The Zaidans, s-a servit șampanie și cocktail-uri delicioase iar invitații s-au bucurat de o noapte de neuitat, de pe urma căreia vor avea cu siguranță ce povesti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *