Vedele şi-au arătat măiestria culinară într-un cooking session special, inspirat de filmul „Burnt: Super Chef

1 Cooking Session Super Chef
Oct 14
2015

10 vedete, jurnalişti şi bloggeri pasionaţi deopotrivă de filme, dar şi de arta culinară, au acceptat provocarea Forum Film România de a-şi arăta îndemânarea şi talentul în cadrul unui cooking session special, dedicat filmului „Burnt: Super Chef”, care va avea premiera pe 23 octombrie.

Sub îndrumarea Chef-ului de origine germană Daniel Wendorf şi cu sprijinul Société Gourmet, Tily Niculae (www.tilyniculae.eu), Anca Lungu (www.printesapolonic.ro), Irina Mohora, Monica Tand (www.monicatand.ro), Laura Antonov (www.lachicboutique.ro), Diana Mihăilă (www.diybazaar.ro), Cristina Pană (www.cristinafeather.com), Anne Hartung (www.lolasbox.com), Marian Crăciun (www.thetrends.ro) şi Bogdan Daradan (www.presainblugi.com) au pregătit Quail, Carrot, Summer Savory – una dintre delicioasele reţete create de Chef Marcus Wareing (maestru bucătar britanic, posesor al 2 stele Michelin şi consultant pentru filmul „Burnt”). Ei s-au „antrenat” astfel pentru a descoperi povestea Super Chef-ului Adam Jones (interpretat de Bradley Cooper). Invitaţii nu s-au lăsat deloc intimidaţi de reţetă şi au preparat fiecare câte o porţie de prepeliţă cu sos de morcovi, experimentând puritatea pasiunii şi bucuriei date de combinarea de ingrediente şi condimente felurite.

Sinopsis film
Chef-ul Adam Jones (Bradley Cooper) a avut totul – şi a pierdut totul. Un adevărat rockstar cu 2 stele Michelin, dar şi cu obiceiuri nesănătoase pe măsură, fostul enfant terrible de pe scena resturantelor din Paris a făcut totul altfel, de fiecare dată, şi nu i-a păsat niciodată decât de emoţia creării unei explozii de gusturi. Totuşi, pentru a avea propria sa bucătărie şi a obţine cea de-a treia stea Michelin, va avea nevoie de tot ce e mai bun de partea lui, inclusiv de frumoasa Helene (Sienna Miller). „Burnt” este o poveste remarcabilă, amuzantă şi emoţională despre dragostea pentru gastronomie, iubirea dintre doi oameni şi importanţa de a primi o a doua şansă în viaţă.

Filmul „Burnt” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 23 octombrie 2015.

***
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *