Vedetele s-au amuzat la avanpremiera filmului de animaţie „MIELUL SHAUN”

Serban Copot
Feb 25
2015

Kinga Varga, Sonia Argint Ionescu (TVR), Tily Niculae, Laura Gruia, Laura Dragomir, CRBL şi soţia sa Elena, Şerban Copot, Alex Dima (PRO TV), Rareş Năstase (PRO TV) s-au reîntâlnit, alături de copiii lor, cu neastâmpăratul miel Shaun, urmărind în avanpremieră animaţia „Mielul Shaun Filmul”.

După succesul remarcabil al seriei TV “Shaun the Sheep” de la studiourile Aardman, care a devenit un hit internaţional începând cu lansarea sa în 2007, vine “Shaun the Sheep The Movie”. Filmul păstrează tradiţia Aardman, oferind o aventură dinamică şi amuzantă, cu glume savuroase, răsturnări de situaţie inventive şi multă veselie.

Shaun este un miel inteligent şi zburdalnic, care trăieşte cu turma sa la Ferma Mossy Bottom, sub supravegherea oficială a Fermierului şi a lui Bitzer, un câine de pază bine intenţionat, dar ineficient. Viaţa liniştită de la fermă este dată peste cap însă în ziua în care mielul născoceşte un plan iscusit – de a-şi lua o zi liberă.

Filmul „Shaun the Sheep / Mielul Shaun” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 27 februarie 2015.

Trailerul:

***
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *